lunes, 15 de junio de 2015

Un week-end al excursiilor - Partea a II-a

  Un week-end plin de impresii, de contraste, un week-end pentru suflet...Fiindca natura are o frumusete menita sa te linisteasca, sa te reincarce dupa o saptamana de lucru, de stres, de oboseala.
  De aceea, va recomandam alte doua locatii, pe cat de frumoase, pe atat de diferite, pe care noi am reusit sa le parcurgem intr-o singura zi, fiindca le despart cam 50 de km. Este, insa, recomandabil sa le acordati fiecareia o zi intreaga, pentru a putea sa le savurati din plin:)
  Prima dintre ele este Estany d´Ivars , aproape de Balaguer, care se afla la circa o ora si 20 de minute de Barcelona. O delta in miniatura, ai zice, dar nu e chiar asa, fiindca nu este vorba de nici un rau care sa se verse in mare, sau ceva de genul acesta. Este vorba, mai degraba, de o "balta" uriasa, un spatiu natural protejat, un paradis al pasarilor, al pestilor, al iepurilor si a altor specii de vietuitoare.
  Noi le-am observat, in liniste, din adaposturile de lemn special construite, pentru ca sa observi, fara sa fii observat. Un loc mirific, "medicament" pentru suflet.
  Cum cea de-a doua destinatie se afla destul de aproape am hotarat sa mergem si la Pantano de Sant Llorenç de Montgai, de un contrast izbitor cu prima oprire. Aici muntele inlocuieste formele domole de campie si nu orice fel de munte, ci unul dur, spectaculos, cu creste aspre, golase, impunatoare. Alaturarea acestuia de lacul cu ape limpezi, iti taie respiratia.
  La capatul defileului am gasit o poienita de unde am putut fotografia toata aceasta frumusete, iar copiii s-au putut juca nestingheriti in iarba de un verde nefiresc. Super-recomandabil!






No hay comentarios:

Publicar un comentario