jueves, 23 de mayo de 2013

Cum au devenit opincile romanesti respectate in intreaga lume


Cartea de vizită a lui Dumitru Dan
“7 mări şi 3 oceane, a traversat Dumitru Dan, de patru ori cel Atlantic, de două ori cel Indian şi o dată Pacificul.
497 perechi opinci și 28 de costume populare a rupt Dumitru Dan în cei șase ani de călătorie.”
1 aprilie 1910: patru studenți români pleacă pe jos, într-o călătorie de 100.000 de kilometri în jurul lumii, purtând cu ei cultura românească în cele mai îndepărtate colțuri ale celor cinci continente. Dintre cei patru, doar unul avea să supraviețuiască acestei încercări: după șase ani de mers pe jos, șase traversări ale Ecuatorului și 497 de perechi de opinci rupte, buzoianului Dumitru Dan avea să se întoarcă în țară cu un record mondial și o părticică nemurire. Însă, în România, țara pe care a iubit-o și a promovat-o peste tot în lume, chiar și nemurirea își găsește sfârșitul sub praful gros al uitării și al nepăsării…

“Vom purta tot timpul opinci și costum popular”

În vara anului 1908, agenția pariziană Touring Club de France a lansat o provocare inedită: cine parcurgea 100.000 de kilometri pe jos, ocolind Pământul cu mijloace materiale proprii, avea să primească 100.000 de franci (sumă ce astăzi ar echivala cu o jumătate de milion de euro). În scurt timp, în competiție aveau să se înscrie aproape 200 de temerari. Printre ei și patru români. Toți studenți în Paris și toți în vârstă de doar 19 ani: Dumitru Dan și Paul Pîrvu (studenți la geografie) și Gheoghe Negreanu și Alexandru Pascu (studenți la Conservator).
Cum dintre toate itinerariile, cel al românilor a fost singurul acceptat, Dumitru Dan, liderul grupului, a pus o singură condiție: să fie lăsați să se pregătească în țară vreme de doi ani. Tot lui îi va veni și ideea privind finanțarea călătoriei: banii necesari hranei, transportului cu vaporul și taxelor aveau să-i obțină susținând spectacole folclorice prin lumea largă:
“Dacă suntem români și vom cunoaște lumea, atunci când să cunoască lumea românii dacă nu atunci când aceștia le vin la poartă? Vom purta tot timpul opinci și costum popular.”

“Cerul acoperit și plouă mărunt. Toți patru în costume naționale și opinci ieșim din Capitală”

Cei patru se întorc în țară și, în timp ce studiază intensiv cartografia, meteorologia și etnografia, își alcătuiesc un repertoriu compus din sute de cântece și dansuri tradiționale. Iar peste toate acestea, evident, exercițiile fizice: merg zilnic câte 45 de km pe jos, antrenându-se în toate anotimpurile și pe toate formele de relief.
“Faptul că au intrat în povestea asta nu a fost întâmplător pentru ei. Era o pasiune născută din necesitate. Fiind săraci și temerari ei mergeau la Paris, la studii, pe jos”, avea să-și amintească, peste ani, Steliana Sârbu, fiica lui Dumitru Dan.
Pe 1 aprilie 1910, cei patru (însoțiți de Harap, câinele care-i va urma credincios aproape întreaga călătorie) aveau să părăsească Bucureștiul: “Cerul acoperit și plouă mărunt. Toți patru în costume naționale și opinci ieșim din Capitală” – aceasta este prima însemnare din jurnalul de călătorie ținut de Dumitru Dan. Se îndreaptă spre Brașov, iar de aici ajung în doar trei zile la Budapesta (unde dau prima lor reprezentație și câștigă primii bani), lasă în urmă Berlinul și merg spre Danemarca:
“Iată și primul incident: la granița cu Danemarca, un jandarm, refractar la ideea de turism internațional, ne-a arestat și expediat la Flensburg, unde am aflat că eram suspectați de spionaj. Dar zelosul jandarm, care spera poate într-o decorație sau avansare, a rămas uimit când – după ce ne-am lămurit cu șefii lui – ne-a văzut din nou.”

continuarea pe:
http://webcultura.ro/cum-au-devenit-opincile-romanesti-respectate-in-intreaga-lume/

No hay comentarios:

Publicar un comentario