martes, 31 de julio de 2012

Mongolia I si II


  Dacioti pana-n Mongolia = Iulian, fost publicitar, Alexandru, fotograf şi aventurier, şi Nicu, biciclist şi actual corporatist. Ei au plecat pe 17 iulie 2012 cu o Dacie 1310 până în Mongolia si vor strabate peste 21.000 de km, în cadrul raliului umanitar Mongol Rally 2012.
  Fragmente dintr-un interviu realizat de Magda Bunea (http://www.revistadepovestiri.ro/de-vorba-cu-daciotii/)
-          Plecaţi să faceţi o poveste să fie adevărată. Care-i povestea?
Alex: Este  povestea noastră, povestea Mioriţei şi povestea Daciei 1310.
-          Cum o să fie ea, povestea, diferită când vă întoarceţi?
Alex: Păi, plecăm cu un ambalaj şi, când ne întoarcem, o să aibă un conţinut.
-          Proiectul vostru se numeşte „Dacioţi până-n Mongolia”. De ce nu „Dacioţi mioritici până-n Mongolia”?
Iulian: „Dacioţi” ne reprezintă, este maşina poporului. „Free Mioriţa” este numele  proiectului, deci suntem mioritici, dar altfel: noi mergem până acolo ca să conturăm povestea, să îi dăm vlagă, să o însufleţim, să ne împotrivim fatalismului mioritic.
Nicu: Noi încercăm asta de câţiva ani buni prin diverse acţiuni umanitare pe care le-am organizat. Pot să zic şi nişte exemple: împădurire, în judeţul Călăraşi şi apoi în Baia Mare, acţiuni de deszăpezire în Buzău. Şi prin astfel de iniţiative ne rupem de ceea ce ne reprezintă pe noi ca popor. Să punem mâna şi să facem treabă, să nu mai aşteptăm să facă alţii.
-          „Free Mioriţa” înseamnă Mioriţa liberă sau Eliberaţi Mioriţa?
Iulian: Înseamnă ce vrea fiecare – asta e frumuseţea proiectului, că pot participa oameni cu abordări diferite, dar călăziţi de câteva idei principale. Deci „Eliberează-te”, „Elibereaz-o pe Mioriţa”, fiecare cum simte. Important e ca fiecare să acţioneze – cu noi, cu alţii, singuri – dar să nu stea pe loc.

-          Voi o să duceţi o Dacie până în Mongolia – clar, nu staţi pe loc.
Iulian: Da, am scapat-o din ghearele REMAT-ului şi acum iese prima dată din ţară…
-          Pe portiera din spate apare şi Mioriţa, dar aşa cum e desenată în logo-ul vostru botul ei e în sens opus botului Daciei! Se opune?!
Alex: Nuuuuu, depinde pe ce parte te uiţi. Ea e urcată deja. Trebuie văzut în 3D, nu 2D, cum e logo-ul.....
-          Dacia o lăsaţi acolo. Dar Mioriţa – o aduceţi înapoi?
Iulian: Eu cred că fiecare popor are oaia lui, ori Mioriţa, ori oaia neagră…
Alex: Noi vrem să ducem spiritul acesta al baladei Mioriţa acolo şi să-l îngropăm acolo, să lăsăm acolo fatalismul mioritic. Dacă am putea să ducem de aici cât mai mult din spiritul acesta ar fi foarte bine: cât mai mulţi din ţara asta să nu mai simtă chestia asta cu „nu putem”, „nu se poate”, „merge şi aşa” – toate astea, deci spiritul mioritic să îl lăsăm acolo.
-          Dar de ce credeţi voi că a ales românul oaia să se ocupe de posteritatea lui? De ce nu alt animal? Din punctul de vedere meu de vedere, oaia este un animăluţ foarte exact!
Alex: Păi, oaia e un animal care e legat de acest popor de mii de ani. Cred că astea – caii, vacile – sunt aduse pe aici mai târziu.
Nicu: Cred că oaia a fost multă vreme cea care asigura hrana – deci era o prezenţă esenţială în viaţa românilor.
Alex: Nu ştiu dacă au folosit-o şi la tracţiune – dar a fost foarte utilă. Le-a ţinut de cald, le-a ţinut de frig, de foame – şi de companie, că atunci când eşti pe vârful muntelui, cine sunt prietenii tăi? Oile!
-          Practic, era alegerea corectă: era cea mai de încredere fiinţă.
Nicu: Da. Noi asta vrem să scoatem în evidenţă ducând oaia în Mongolia, că ea a fost cea care a tras semnalul de alarmă spunându-i ciobanului, dar românul nu a făcut altceva decât să o ignore. Asta înseamnă Free Mioriţa.

  Prieteni de drum - Mihai Barbu
  Mihai Barbu este primul român care a luat-o serios spre Mongolia – în 2009, cu motocicleta, un drum dus-întors. Ca să ajungă la destinaţie a vândut kilometri. 
HotNews.ro: Cum s-a nascut ideea cu vanzarea kilometrilor si povestile kilometricilor?

Mihai Barbu: Ideea asta s-a nascut intr-o seara de mai, cand stateam cu fratele meu, cu Silvia Boeriu si cu prietena mea de atunci, si ne gandeam la o posibilitate de a face rost de niste banuti pentru drumul asta. Si aveam tot felul de scenarii, cum ar fi sa mergem la un ziar, cum ar fi sa obtinem o sponsorizare, dar pentru toate era cam tarziu. Ne tot puneam piedica, ne dadeam cu stangul in dreptul. Timp in care fratele meu statea pe un colt al mesei si nu ne ajuta deloc, si la un moment dat a zis "Da' tu trebuie sa vinzi ceva". Noi am ciulit urechile si am zis, da, bine, dar cum facem? N-o sa mearga. Dupa care, din nou a ridicat ochii din masa si a zis: "Cati kilometri are drumul tau?" Si i-am zis vreo 21.000, asa erau la primul calcul. Si a zis: "Ce-ar fi daca tu ai vinde kilometri?" Ne-am uitat toti ciudat, ce vrea sa zica baiatul asta cu vanzarea de kilometri?
  Dupa care a inceput sa se contureze usor, usor un pachetel asa. Ce-a iesit de aici: am impartit 21.000 de km la portiuni de 500 de km si pachetelul era format din: povestea celor 500 de km, povestea scrisa sub forma de scrisoare care incepea cu Draga cumparatorule, o pietricica culeasa de pe cei 500 de km, fotografiile de acolo, si numele cumparatorului pe parbrizul motocicletei mele care urma sa ma insoteasca toata calatoria. 
  In noaptea aia m-am dus acasa, n-am mai putut sa dorm, i-am dat sms fratelui meu, bravo, asa facem. Si a doua zi, peste doua zile, nu mai stiu exact cand, am pus un anunt pe un forum de motociclism si am avut surpriza ca in 2 saptamani sa fiu sold out. Am vandut tot: jumatate au fost prieteni, care m-au luat cu asalt de cand am pus anuntul, si pe o parte din ei a trebuit sa ii si refuz, pentru ca eu as fi vrut sa vad care sunt ceilalti care vor sa cumpere, oameni pe care nu-i cunosteam, si au fost, jumatate din ei oameni pe care nu-i cunosteam. 

No hay comentarios:

Publicar un comentario