miércoles, 18 de enero de 2012

Eu nu, multumesc...de Rodica Ardelean


Eu nu sunt reprezentată de cei care sunt acum în stradă.
Nici de cei violenti, nici de cei paşnici, nici de revoltaţii de profesie, nici de pensionarii obosiţi, nici de curajoşii indignaţi nevoie-mare. Să nu îndrăznească cineva să afirme că ceea ce se întâmplă acum pe străzi este imaginea întregii Românii.

Analişti foarte deştepti vorbeau ieri pe toate canalele de televiziune în numele meu. Eu nu am delegat pe nimeni să-mi strige nemulţumirea în piaţă, deşi îmi pasă şi mie dureros de mult de această ţară. 

Eu nu am experienţa acestui mod de acţiune, eu nu am cultura violenţei, eu nu am timpul si energia necesare pentru a protesta în stradă. Eu încerc zi de zi, 8 sau 10 ore să imi fac cât mai bine munca pentru care sunt profesional pregatită, eu imi educ copii in virtutea valorilor în care cred, ca şi cum am trăi într-o lume a meritocraţiei, ca şi cum educaţia încă mai contează, eu încerc să ofer şi să cer corectitudine prin fiecare gest social.

Încerc sa-mi iau bilet de câte ori urc în tramvai, să nu arunc mizeria pe jos, să nu dau şpagă, să separ gunoiul menajer în pungi, să iau bonul fiscal de la spălătoria din colţ, să fiu ambasadorul îndârjit al ţării mele de câte ori am prilejul să fiu în străinatate sau să invit în casa mea străini. E puţin? Poate...


Ce-ar fi să ne uităm fiecare în ograda proprie, măcar un pic, poate vom întelege de ce nimic nu mai funcţionează cum trebuie. Si să începem cu munca. Dacă eu respect statul plătindu-mi toate impozitele la timp aş avea pretentia, modesta, să fiu la rând-mi respectată. E mult? 


Ma informez şi încerc să gândesc în afara magiei televizorului. 


(fragment din "Eu nu, multumesc.", text scris de Rodica Ardelean in sectiunea opinii a site-ului Hotnews http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-11253026-nu-multumesc.htm)

4 comentarios:

  1. Am citit si eu comentariul dnei Rodica Ardelean publicat marti 17 Decembrie a.c. în HotNews.ro în care ne arata ce NU VREA aceasta dna, cu ce NU SE IDENTIFICA dânsa si apoi aruncat asa spre finalul comentariului vreo câteva dintre dorintele dumneaei, legitime de altfel, dar insuficiente. Din pacate tot dna. în cauza ne ofera niste ''solutii'' de CUM putem sa NU si CUM putem sa DA care se tot exerseaza de vreo 22 de ani în România si chiar ne sunt oferite ca unice cai de atingere a obiectivelor chiar de catre TOATE formatiunile politice care s-au perindat pe la putere, tot nu-si arata rezultatele !! De ce ? Simplu ! Fiindca ni se cere sa facem ce zice popa nu ce face popa si de treaba asta s-au cam saturat toti românii care au coloana vertebrala. Respectam opiniile dnei dar cred ca nu numai de acum, nu numai de când au început revoltele stradale ci de ceva mai multa vreme în urma dna în cauza si cei care gândesc ca ea sunt în minoritate. Cu toate acestea credem ca nu este vina noastra fiindca s-a ajuns la manifestari în strada si mai cred ca acest drept nu ar tebui comentat de nimeni...chiar de NIMENI ! Referitor la violente...ele sunt regretabile dar mai regretabil este ca actiunile guvernantilor au dus la asa ceva si treaba asta nu poate fi contestata de niciun om onest !

    ResponderEliminar
  2. Intra-adevar era de dorit ca indemnurile exprimate in acest fragment sa fi fost asumate de toti romanii, mai ales de cei care ne conduc, si poate aceasta responsabilizare a fiecaruia dintre noi ne-ar fi creat un alt destin mai bun!

    ResponderEliminar
  3. Mi se pare total inadecvat, ca dupa 22 de ani de la Revolutie,sa tratam cu DISPRET gestul conationalilor de a protesta in strada.Este de departe un DREPT, nu o PETITIE, e ceea ce simt unii oameni. La fel cum nici degetele unei maini nu sunt egale , tot asa oamenii sunt DIFERITI,avem pareri si atitudini diferite, nu tindem toti a ajunge in acelasi punct.
    Imi provoaca sila si dezgust aceasta atitudine pur ipocrita care priveste de sus,neempatic si rece gestul perfect democratic de a PROTESTA. In nemarginata sa slugarnicie, mult stimata doamna sanctioneaza fara drept o atitudine PERFECT NORMALA intr-o democratie REALA......ne uitam cu jint la demostratiile de solidariate umana la care suntem martori ori de cate ori ceva nedemocratic se intampla intr-o tara europeana (pe care ne place sa o numim,nu-i asa... democratica!?) oamenii sanctionand fara echivoc o atitudine ce li se pare sanctionabila.
    PS Eu sunt reprezentat de cei care protesteaza acum in piata !!!!
    DA,multumesc!!!

    ResponderEliminar
    Respuestas
    1. Multumim pentru opinie, articolul cu siguranta suscita multa polemica, dar are si un sambure de adevar, caci mai ales pentru cei plecati in afara, subiectul desi dureros, nu i-a determinat sa iasa in strada. Aceasta este realitatea. Cu cateva mici exceptii, se pare ca pe romanii din afara ii afecteaza mult mai mult realitatea in mijlocul careia traiesc: vezi legea referitoare la dreptul de munca restrictionat in Spania. Poate ca daca aceasta lege i-ar afecta pe toti romanii si nu doar pe cativa am vedea o multime de proteste in strada aici in Spania.

      Eliminar