lunes, 4 de abril de 2011

putem ajuta...?




Se apropie Sfintele sarbatori de Pasti.E timpul sa fim mai buni si sa ne gandim la cei dragi,dar si la cei mai napastuiti de soarta,pentru care sarbatorile nu au nici un efect,nu au bucurie si bunastare in casa.
Cum suntem romani si ne caracterizeaza faptul de "a ajuta la nevoie",m-am gandit prin intermediul acestui blog sa ajutam o familie din Merisu Dambovita.Au nevoie de orice mic lucru cu care putem ajuta(haine,conserve,rechizite scolare etc.).Dar mai bine va invit sa cititi un articol despre ei,publicat de fundatia mereu aproape,sper ca si pe voi sa va sensibilizeze si,cum spune autoarea articolului printr-un dar mic sa rasturnam greutati mari.Pentru cine crede ca poate ajuta detin adresa completa,acestea ajungand direct la ei .Pentru informatii si intrebari postati pe blog.

Dimineata devreme. Luna, in haine de somn, sta sa-i dea binete zorilor. Pornesc la drum, inconjurata de sacosi, cutii si saci incarcati cu ce am reusit sa strangem pentru micul om mic la stat si mare la sfat: Gabriel Lupu, din Merisu, Dambovita. Ma ratacesc de doua ori pe drum, oameni de bine ma indruma si, in cele din urma, parchez pe straduta prafuita, in fata casei batranesti si darapanate (in 2 camere locuiesc: 5 adulti si 8 copii). Bunica si tatal lui Gabriel ma intampina cu caldura in priviri si in zambet si imi alunga orice urma de suspiciune, meteahna egocentrista si egoista a omului acestor vremuri .

Fac cateva fotografii si nu am timp sa ma gandesc la ce urmeaza sa vad sau sa aud.

Ii urmez in curtea mica, maturata proapspat, trec pe langa un catel adormit si ma opresc gandindu-ma ca o sa purtam discutia noastra in curte. Nu e nici frig, nici cald. Sunt invitata in casa si ezit o clipa: sa accept invitatia sau sa ma eschivez politicos. Imi amintesc pentru ce motiv ma aflu acolo si intru intr-o tinda, incropita din resturi de materiale de constructii, care pare sa tina loc si de bucatarie si intru in camera mica si curata, incarcata cu doua paturi mari, semn ca acolo dorm si vietuiesc trei adulti si patru copii. Ii descopar pe patul din fata, asezati cuminti unul langa celalalt, fiecare simtindu-se protejat inconstient de prezenta celuilalt. Sunt imbracati in pijamale si ma privesc seriosi. Mama lui Gabriel il leagana pe mezin, un bebelus de numai opt saptamani. Aflu ca mama nu are lapte suficient sa-l hraneasca, asa ca este obligata sa adauge in alimentatie formula (lapte praf pentru sugari), desi e prea scump pentru resursele lor financiare. Imi povestesc deschis despre viata, viata lor, grea, inimaginabil de grea. Ascult si ma transpun in povestirile lor; ii vad reali, vii, onesti, modesti, deschisi, curati sufleteste. Sunt credinciosi si tin sa imi sublinieze ca ei nu consuma alcool sau cafea, nu fumeaza. Se ajuta unii pe ceilalti. Intreb daca bunica, spiritul luptator al familiei, ar avea ceva impotriva metodelor contraceptive. Tacere. Sa inteleg ca religia le interzice aceste practici, ii intreb si nu primesc un raspuns, dar tinerii soti devin atenti si imi confirma tacit ca ideea mea, cu putin ajutor, este agreata .

Il intreb pe Gabriel ce viseaza noaptea. Tace o clipa, apoi indemnat si de adulti se hotaraste sa-mi povesteasca: viseaza urat, adica viseaza periodic ca vin hotii si-l fura. Si se teme? Da, ii este foarte frica si striga dupa ajutor. Ii este teama de ce? Imi raspunde incet bunica: ii este frica ca pleaca … ca va fi despartit de familie, ca ramane fara noi.
Remarc prezenta unei femei tinere. Este matusa lui Gabriel. Este anxioasa, imi marturiseste, face atacuri de panica si este depresiva. Se sperie de orice, se sperie pana cand … lesina. Traieste cu tratament de sustinere, antidepresiv, neschimbat de doi ani. De ce, o intreb, de ce este depresiva? Intrebarea pare neavenita, dar simptomatologia femeii imi atrage atentia. Pare sa ascunda traume vechi. Nu stie de ce e trista si atat de speriata, ar vrea sa plece undeva, sa fuga, sa uite. Priveste in jos si imi spune ca nu mai poate, ca saracia a doborat-o, ca aseara, cei 7 copii ai ei au adormit ca in atatea alte dati, nemancati. Ar vrea sa poata trai viata altuia, oricum ar fi aceea. Fata ei, de 21 de ani, nu mananca nimic. E anorexica ? Da, de voie, de nevoie, a devenit cum ziceti. Nu mai are nici par pe cap. Cum s-o tratez? Ma gandesc cat de dificil este parcursul de insanatosire al unui anorexic; deseori, se intervine prea tarziu! Imposibil ca aceasta fata sa il poata urma. De unde vine teama aceea viscerala, invalidanta? O bate barbatul? Nuuuu, barbatul ei e bun si o ajuta si o intelege. Fostul barbat. El a fost violent. Extrem de violent, dar a murit. Imi pune intrebari, cauta raspunsuri. E interesata sa afle cauze, sa inteleaga efectele acelor cauze.

Copiii s-au mutat in pat, langa mine, apoi, pe jos, toti trei, de parca fire invizibile ii leaga, un organism treimic; se joaca cu minunatiile colorate pe care le-au gasit in sacosi: jucarii, multe jucarii, unele noi, altele daruite de alti copii. Se joaca … fara zgomot. Incantarea lor este muta. N-am timp sa ma mir. Il mangai pe Gabriel, remarc rahitismul lui Mihaita. Accentuat.

Gabriel merge la scoala. Toti copiii familiei (adunati, copiii celor 3 familii sunt …15 la numar) care au depasit varsta de 6 ani, urmeaza cursurile scolilor primare, gimnaziale.

Lui Gabriel ii place la scoala? Da, insa vad o urma de incruntare pe fata lui. Tatal ma ia deoparte si imi spune ca micutul are parte de rautati gratuite din partea copiilor. Ii spun “cancerosul”. Uneori revolta lui e atat de mare incat nu ezita sa se bata pentru a-si apara intimitatea si … dreptatea. Si cine n-ar fi reactiv la nedreptate?


Da, stiu, ca psihoterapeut, n-am voie sa empatizez cu cei din fata mea, nu intr-un mod profund emotional, asa cum mi se intampla acum, privindu-i. In copilaria mea, bunicii dinspre mama imi povesteau despre foametea de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Ascultam cu atentie si placere, de dragul povestilor, caci foamea era doar un concept pentru copilul care eram. O poveste romantata si atat. Inteleg, dramatic, ca acesti oameni traiesc infometati la propriu, traiesc foametea, in toiul altui razboi: cel cu viata.Viata lor.

Au datorii. Mari. Datorii la alimentara, datorii la oameni; fiecare drum la Bucuresti, la medic, pentru tratamentul lui Gabriel (sufera de leucemie limfoblastica acuta) era platit cu imprumuturi cu dobanda … 100 RON + 20 RON dobanda. In caietul dictando – pe care o mana apasata a scris pagina cu pagina tratamentul oncologic si vizitele la medic ale baiatului – la sfarsit, pe ultimele pagini, dau peste lista ordonata a datoriilor. N-au lumina, n-au apa.
Barbatul este disperat sa isi gaseasca de lucru. A lucrat in constructii, a muncit luni intregi fara sa fie platit sau platit cu 20, 30 ron pe saptamana (da, pe saptamana). Ii sugerez sa mearga la administratia unei firme de salubritate. Ii spun unde. Parca s-a mai destins. Vorbim despre posibile job-uri, de un viitor mai bun. Este important sa fie uniti si sa se ajute unii pe ceilalti, sa aiba incredere si sa nu abandoneze cautarea solutiilor, sa munceasca si sa creada, in orice este moral, in tot ceea ce le da speranta si ii invata sa mearga mai departe. Sa traiasca. Intotdeauna, dupa perioade mari de restriste vin perioade de bine, de impacare si de crestere.

Ne despartim. Ii imbratisez. Plec cu gandul ca acesti oameni sunt oameni cu adevarat si ca, mai devreme sau mai tarziu, vor izbavi greutatile si vor trai mai bine. Sunt prea curati, prea inimosi, prea devotati familiei si vietii ca sa nu reuseasca.

Simt recunostinta si nu mi-e rusine sa o marturisesc: am privilegiul sa muncesc intr-un spatiu animat de oameni buni, cu inimi deschise si suflet cat Casa Poporului, colegii mei, institutia care ne sustine. Un dar mic, rastoarna greutati mari.

1 comentario:

  1. Putem incerca sa-i ajutam. Mereu am fost convinsa ca sunt foarte multi cei care au nevoie de ajutor dar numarul lor nu trebuie sa ne faca sa trecem mai departe si sa spunem ca ceea ce am face pentru ei nu schimba mare lucru. Schimba pentru ei. Niciodata nu se va putea eradica toata saracia si nedreptatea din lume dar un singur om daca ai ajutat, aceluia ii poti schimba viata. Vad pe site-ul fundatiei ca exista 4 modalitati prin care se poate face o donatie: prin telefon(de 10,5 si 3 euro),sms(de 2 euro), in conturile fundatiei si on-line. Acum fiecare ramane sa aleaga: sa treaca nepasator spunand ca ajutorul lui oricum nu rezolva nimic sau sa arate ca este om si ca ii pasa.
    1. Romtelecom:
    0 900 900 301- 10 euro/apel
    0 900 900 303 – 3 euro/apel
    0 900 900 305 – 5 euro/apel
    *Nu se percepe TVA.

    2. SMS: 848 – 2 euro, oferit gratuit de: Vodafone, Cosmote şi Orange.
    *Nu se percepe TVA.

    3. Conturi Fundaţia Mereu Aproape, CIF 18212553:
    în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500,
    în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500
    deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU

    4. Online

    Mai multe informatii site-ul fundatiei:
    www.fundatiamereuaproape.ro

    ResponderEliminar