domingo, 10 de abril de 2011

Dragoste , chimie sau sentiment?


Dragostea este considerata cel mai frumos sentiment uman, ceva definitoriu pentru specia umana si un deziserat in viata oricui. Toata cultura din jur educatia, mass-media, religia, muzica, filmele se invarte in jurul acestui sentiment. Oamenii leaga dragostea de suflet, de inima, de un transcendent care se ridica deasupra corpului fizic. Se vorbeste de suflete-pereche, despre dragostea reincarnata, despre sfinti dragostei(vezi valentine day). La fel ca mai toate convingerile pe care le au oameni...si in cazul acesta, adevarul este putin diferit.Pentru uni chiar socant de diferit.
Dragostea este un termen foarte stufos, pe care fiecare îl vede în felul său. În literatura de specialitate se consideră că dragostea este de fapt alcătuită din câteva componente diferite: sentimentul de bucurie-exaltare, atracţia sexuală şi ataşamentul. Cele trei sunt independente şi se pot manifesta ca atare, fiecare putând exista într-o relaţie, fără ca obligatoriu să existe şi celelalte. De altfel, şi durata lor de viaţă într-un cuplu este diferită, primele două dispărând – de regulă – după câţiva ani, iar ultima fiind cea mai stabilă. Această diseminare pe cele 3 componente nu este doar o teorie, ci se bazează pe studiile care au identificat mecanismele biologice ale dragostei. Căci dragostea apare în creier, în neuroni şi este declanşată şi întreţinută de către chimicalele pe care le schimbă între ei neuronii şi de către genele care construiesc şi reglează sistemul nervos.
Dragostea sa fie oare o adicţie!....Ei bine se pare ca opinia publică a fost şocată la începutul anilor 2000 când doi cercetători de la University College din Londra au descoperit că există în creier zone care răspund la imaginea persoanei iubite – fie mama, fie partenerul de viaţă – şi mai mult, aceste zone erau în mare măsură aceleaşi cu cele implicate în consumul de morfină şi heroină. În ziarele vremii chiar au apărut comentarii glumeţe care spuneau că ar trebui să li se interzică oamenilor să se îndrăgostească, permiţându-le doar celor care au dureri cronice şi primesc în mod normal tratament cu morfină. De altfel, se ştie că oamenii care au adicţie de droguri de tip opiu nu manifestă nici un fel de interes pentru a stabili relaţii sociale, ei luându-şi “doza” de satisfacţie din drogurile pe care le consumă. Iar legătura dintre ataşament şi durere a fost confirmată de studii ulterioare care au stabilit că pierderea unei persoane dragi sau respingerea socială activează zonele durerii fizice din creier şi îi fac pe oameni mai sensibili la durere fizică, dar şi la inflamaţii. Morala geneticii. Inclusiv statornicia în dragoste se pare că are o bază biologică. Astfel, două substanţe – oxitocina şi vasopresina – sunt responsabile, printre altele, de comportamentul de cuplu, atât la om cât si la animale. De altfel, cele două au apărut acum 700 de milioane de ani, aşa că putem spune că dragostea este mult mai veche decât ne închipuiam. Cele două substanţe au proprii lor receptori de care se leagă în creier, iar genele care produc aceşti receptori fac diferenţa între monogamie şi poligamie. Studii realizate în Suedia au arătat că bărbaţii care au o variantă modificată a genei care produce un receptor al vasopresinei sunt mai predispuşi la poligamie şi divorţ, iar gena care produce un receptor al oxitocinei e responsabilă de sociabilitate, încredere în oameni, empatie sau apărarea grupului de apartenenţă. Rădăcinile dragostei. Să nu uităm că specia umană este una relativ tânără – de vreo 200.000 de ani, in timp ce pe Pământ există viaţă de vreo 3,8 miliarde de ani. Cea mai mare parte a genelor umane le găsim la toate animalele şi deşi vorbim frecvent despre “partea primitivă” a creierului uman, adevărul este că cea mai mare parte a lui este “primitivă”, adică similară cu a altor mamifere. Mai mult, un neuro-hormon apărut la peşti şi care este responsabil de relaţia de cuplu la caraşii aurii din acvariul nostru, există şi la om, fiind responsabil de comportamentul matern. Atunci când a fost descoperit el a fost numit “prolactină” fiind asociat cu alăptatul. Dar peştii nu alăptează! Însă şi ei, ca şi oamenii, dezvoltă ataşamente, iar prolactina este un hormon al ataşamentului.
Ultima noutate o auzisem la un profesor celebru de matematica care sustinea printr-o teorie ca dragostea e matematica adica creierul cauta simetrie la o persoana, iar asta duce la sentimentul a placea pe cineva ...

E un truism că dragostea e un sentiment complex, dar întelegând ce chimicale şi hormoni se află în spatele “fluturilor in stomac”, îi putem gestiona mai bine când apar!..sau nu!


write By RPD


No hay comentarios:

Publicar un comentario