lunes, 18 de abril de 2011

Desacralizarea sarbatorilor



  Se apropie Pastele. Este una dintre cele doua mari sarbatori ale crestinatatii, incarcata de simboluri si ritualuri religioase. Spre deosebire de Craciun, este un moment, in principal al suferintei, caci ne evoca momentul mortii lui Isus. Nu ar fi completa aceasta sarbatoare fara reinvierea Mantuitorului dar asteptarea suferintelor si sfarsitului Fiului Omului necesita o pregatire speciala.
  Aceasta  pregatire o intalnim in Postul Mare (care dureaza sase saptamani) si in rugaciune. In Romania, Postul Pastelui chiar daca nu e respectat in mod strict de toata lumea are inca o amprenta puternica.      Societatea in care traim, legatura destul de stransa cu familia, cu rudele mai in varsta (bunici, de multe ori de la tara, "cu frica lui Dumnezeu"), ne insufla un tip de crez colectiv si ne impune o practicare a ritualurilor religioase. Aparte de acest comportament, pregatirea sarbatorii de Paste impune de asemenea o pregatire a locuintei in care traim, ce trebuie primenita pentru "noua viata", marcata de Invierea Domnului.

  Femeile, si in special mamele, incep in bucatarie o munca de "furnicute", pregatind bucate alese si dulciuri nemaivazute. La loc de cinste este momentul vopsirii oualelor, simbol al sangelui varsat de Mantuitor.
  Ce se intampla insa cu noi, cei care am emigrat? Mai pastram obiceiurile de "acasa" sau, in ciuda stradaniilor noastre de a le mentine vii, ele se pierd incetul cu incetul? Caci ne integram intr-o lume a multitudinii culturale si religioase si, de  multe ori, contactul cu convingerile ateiste erodeaza credinta unora dintre noi. Ajungem astfel la constatarea ca sarbatorile isi pierd incet semnificatiile iar ritualurile se pierd odata cu trecerea anilor. Multi dintre noi lucram tocmai de sarbatori, apoi distanta fata de familie, care impunea un tip de conduita, determina o delasare in respectarea Postului, nici locuintele nu le mai "puricam" pana la ultimul cotlon, si nici bucatele si dulciurile nu le mai pregatim cu entuziasmul de altadata.
  Mersul la biserica in noaptea de Paste devine adesea un pretext pentru a vedea chipuri noi de oameni, poate se intampla sa cunosti pe cineva, iar uneori ajungi chiar sa renunti la acest obicei datorita persoanelor "indoielnice" pe care le poti intalni acolo. Si o ultima "reduta", vopsitul oualelor, este amenintata sa fie cucerita de mentalitatea laicizata si destinata incetul cu incetul disparitiei.
   Ce ne ramane atunci? Ne ramane sa privim si partea cealalta a monedei, aceea ca am facut o alegere care are avantajele ei, poate mai numeroase decat dezavantajele (ne permitem, de exemplu, sa petrecem Pastele la un hotel sau sa luam masa la un restaurant sau, daca nu, sa mergem la un gratar). Ne ramane sa acceptam ca, descrierea anterioara este infrumusetata de amintirile noastre invaluite de nostalgie si ca, in realitate, cel de care ne este dor, este chiar trecutul nostru. Si sa exclamam, ca de fiecare data cand ne gandim "acasa", cu o resemnare filosofica, "nu poti fi cu toate!".

No hay comentarios:

Publicar un comentario