jueves, 14 de abril de 2011

Conferinta in Barcelona


  Marţi, 5 aprilie 2011, Liga Studentilor Romani din Strainatate - Spania a organizat la Barcelona evenimentul „Leadership: condiţie a succesului”, cu tema "mentes briliantes", dorind a fi începutul unei serii de întâlniri între români cu minţi strălucite din Spania. Evenimentul a cuprins mai multe speech-uri interesante pentru tinerii români care se pregătesc de o carieră de succes în peninsula iberică.
  Primul invitat, avocatul Javier Garcia Ibañez, cu experienţă vastă în relaţii internaţionale, a făcut o paralelă între România şi Spania şi a prezentat legăturile existente între cele două ţări la nivel economic, social şi cultural. Concluziile marcate au arătat că piaţa din Spania este deschisă către tinerii români cu educaţie superioară, criza economică actuală accentuând nevoia angajatorilor de a atrage profesionişti foarte bine pregătiţi şi pasionaţi în domeniul lor de expertiză. O a doua concluzie importantă exprimată a fost certitudinea că investiţiile în România sunt încurajate în Spania, fiind vorba despre o piaţă cu potenţial major şi legături benefice deja existente.
  Al doilea invitat, Toni Mascaró, expert în comunicare si marketing online, a arătat tinerilor prezenţi abilităţile necesare pentru a deveni antreprenori de succes, de la talent şi pasiune până la atenţia pentru detalii şi atracţia pentru bani. În ultima parte a conferinţei, LSRS Spania a avut-o ca invitată, pentru a-i inspira pe tinerii prezenţi, pe Miriam Fisas, specialist în mentorat şi coaching organizaţional. Ea a început cu un motto impresionant: „Toţi ne naştem pentru a străluci!”. Apoi a prezentat, într-un mod interactiv, calităţile necesare pentru a fi un bun lider, înnăscute şi dobândite. Mini-jocuri şi întrebări au ţinut sala plină până la ultimul scaun, în maximă atenţie şi interactivitate.
(http://blog.lsrs.ro/2011/04/marti-5-aprilie-2011-lsrs-spania.html)

No hay comentarios:

Publicar un comentario