lunes, 28 de marzo de 2011

Provincialism sau Universalitate? by Camelia

Facem parte dintr-o cultura provinciala, distanta fizica fata de occident ne condamna la marginalizare? Dupa cum bine se stie suntem singura limba latina din estul europei, inconjurata aproape in totalitate de alfabetul chirilic. Si cum descrie magistral Mateiu Caragiale in "Craii de Curte Veche" orientul si-a lasat o amprenta puternica in toata esenta poporului roman. Am preluat de la orient nu numai manifestarile sensibile ale sufletului precum tendinta spre visare, spre nostalgie, gustul pentru intrebarile limita, angoasa in fata suferintei si a mortii. Poate tocmai din cauza continuei interogari, a incertitudinilor sufletului romanesc, faptele romanilor nu au constanta, nu suntem capabili sa finalizam un obiectiv dificil, orice activitate care necesita perseverenta, insistenta, incredere in sine si in obiectivul ales ramane neimplimita.
In cultura distanta fata de occident se reflecta in asa -zisul "provincialism" al creatorilor si oamenilor de cultura romani. Cate persoane din occident au auzit de cel mai mare poet roman Mihai Eminescu, sau de cel mai mare filosof roman Constantin Noica, sau de un regizor mare precum Ion Popescu Gopo. Si ne punem intrebarea daca mediul romanesc este un mediu propice implinirii culturale. Caci avem nenumarate exemple ale personalitatilor care si-au implinit destinul cultural, si-au potentat talentul la o cota maxima in conditii propice, favorabile in tarile din vestul Europei.
Ma voi concentra un moment asupra filosofilor "generatiei de aur", ai anilor '30-'40. Este vorba de Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionesco, Mihai Sora, toti colegi de generatie si elevi ai lui Nae Ionescu. Toti primesc burse de studiu in strainatate, dar destinul lor la un moment dat se desparte. In timp ce Ionesco si Cioran raman in Franta si devin, unul un dramaturg faimos al teatrului absurdului, iar celalalt un reprezentant de seama al filosofiei nihiliste, Eliade emigreaza in Statele Unite si devine cunoscut drept intemeietorul filosofiei religiilor.
Mihai Sora are un destin cu totul aparte. Dupa ce in anii '30 ii este publicata o carte la prestigioasa editura franceza Gallimard si studiaza ca bursier al statului francez, revine in tara in 1948 pentru familie, cu gandul de a se intoarce. Din pacate insa granitele se inchid datorita regimului sovietic proaspat instaurat si el nu va mai putea parasi Romania.
Diferenta intre aceste destine consta in faptul ca primii trei devin voci de marca ale culturii europene, recunoscuti pe plan mondial, puncte de referinta ale spiritualitatii contemporane. Mihai Sora continua in Romania sa fie profesor de filosofie la Universitatea din Bucuresti, un profesor deosebit de respectat si pretuit de lumea contemporana romaneasca, un filosof care si-a construi o proprie gandire filosofica, o proprie paradigma. Intrebarea care apare insa este aceea daca el a reusit in cultura romaneasca sa-si exploateze la maxim potentialul fantastic de care dispunea, daca anul 1948 care l-a facut "prizonier" in propria tara nu a fost si inceputul "ratarii" sale, al "ratarii" unui destin care l-ar fi facut faimos in lumea intreaga.
Cu alte cuvinte este cultura romana condamnata la "provincialism", la subzistenta intr-o margine a culturii europene sau are ea acces la universalitate?


No hay comentarios:

Publicar un comentario